Mai țineți minte când erați mici și răciți și vă obligau mămicile, bunicile, mătușile (ca să o scurtăm, rudele de 30+ ani) să luați/faceți tot felul de leacuri băbești? Când vă puneau spirt la gâtuț, „să scoată toată răceala, mamă!”, sau când era partea tragico-comică cu apa fierbinte cu sare din lighean.
Când venea mămelu' cu apa proaspăt luată de pe aragaz, clocotind, cu sare grunjoasă și zicea plină de candoare maternă „bagă, mamă piciorușele acolo că-ți face bine la raceală”. Și tu, ca bleaga, chiar încercai. Și când atingeai cu primu' micron de piele apa CLOCOTITĂ săreai în pod, prin tavan, dar coborai și încercai iarăși. Și când apa era deja rece reușeai și tu să „împlânți” ambele telescoape în lacul de acumulare tămăduitor de la capătul patului. Știu că sună stupidă comparația, dar același sentiment îl am momentan față de scrierea lucrării de licență.
Sufăr de absolvirea facultății și singura metodă prin care mă pot trata e scrierea licenței. Și încep să citesc. 5 minute. Și mai iau o pauză. De țigară. De 10 minute. Și mai scriu 3 fraze. Și nu-mi plac. Șterg tot și o iau de la capăt, încercând să fiu și mai coerentă și mai cursivă. Și, brusc, parcă mă interesează mâncatul sănătos. Și horoscopul. Și cum să conduc la consum. Și orice altcevaaaaa. Și e mai. Și lucrarea mea e rece. Ar fi cazul să împlânt carpienele și metacarpienele în tastatură și neuronii între filele cărților din bibliografie...
Cu drag!
PS Există si o parte funny.. când o iau pe gândire științifică și ma apuc să vorbesc în tot felu' de termeni și de combinații einsteiniene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu