Știți vorbele alea pline de compasiune cretină „Da, te înțeleg perfect!” sau „Da, știu cum te simți!”? Sunt vorbele pe care și eu, și tu, și alții le folosesc pentru a umple o conversație plină de bălării. Rareori se întâmplă ca, pe bune, să știi, să simți sau să fi trecut printr-o situație în care se regăsește un om apropiat. Să fi fost cândva acolo, cu toată valma de sentimente, de acțiuni, de implicări.
De la expresiile cretine de genul pornește judecata „matură prematur” (oximoron drag mie datorită unei persoane la fel de dragi). „Da.. știu cum e... și eu am trecut prin asta... nasol că nu te descurci.. sau că ți-e greu.. dar știu cum te simți și te înțeleg... eu aproape am primit un Oscar pentru cum m-am descurcat.. și tu vei reuși cumva” . That really helps!!
Situațiile oarecum similare nu aduc trăiri similare. Nu aduc percepții similare. Nu produc acțiuni similare. Nu veni cu puppy eyes înecați în lacrimi de struțocămilă și cu voce de Veronica, nu mă impresionezi. Nu mă încurajezi. Cel mult îmi provoci o stare de apatie. Cruntă.
Chiar nu am nevoie de persoane care m-au lepădat când am avut probleme și și-au asumat meritele mele atunci când am avut parte de succes. Pentru că succesul ăla e muncit. De mine. Cu nopți nedormite, cu șuturi în fund, cu critici acceptate, cu ore întregi de trudă asiduă, cu alegeri greșite, dar, în final, cu erori asumate și îndreptate. Succesul ăla e muncit cu un scop: pot reuși tot ce-mi propun, chiar dacă rezultatele nu se văd, încă, într-o manieră care să te mulțumească.
Degeaba mă lauzi atunci când sunt sus, dacă atunci când sunt jos ești printre primii care dai. Degeaba vrei să mă înțelegi dacă-ți dai interesul doar când e soare. Până la urmă ploaia e doar apă... Umbrela e doar un paravan...
Cu drag!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu