„Because you had a bad day”

„Because you had a bad day”, nu numai de Daniel Powter ;;)

Știți zilele alea în care parcă Universul, planetele, astrele și mama Omida conlucrează să meargă totul prost? Când nu-ți pornește mașina, și, totuși, când o faci să meargă cu rugăminți fierbinți și șuturi în capace, fericit că te miști, primești amendă. De viteză. Sau de parcare. Sau pentru simplu fapt că exiști, respiri sau, mai ales!, gândești. Când întârzii la serviciu și, ca să fie totul minunat, pe ultima treaptă din fața biroului îți rupi tocul. Sau ciorapii. Sau gâtul (kiddin'). 

Când începi o astfel de zi minunată, nu zi niciodată: „Ok... chiar nu se poate și mai rău!”, ci mai degrabă „Doamne, mai poți?” (ai grijă să nu sune prea provocator, 'cause He can). Asigură-te ca americanii după 11.09  înainte să treci strada (adică stânga, dreapta și sus), bagă benzină chiar dacă mai ai 20 L, oferă-ți „deliciul” de a fi paranoic de precaut. 

Am trăit recent o astfel de zi plină de palpitații, la propriu (inima mea chiar vroia să-și ia concediu de câteva ori), și urăsc de fiecare dată când mi se întâmplă. Toate vin una după alta, nu ai cum să parezi o lovitură in față că ți-o iei la rinichi.. de ți se suprapun, nu alta. Și partea și mai execrabilă pentru o persoană iubitoare de stabilitate și monotonie, ca subsemnata, e că niciodată, niciodată, nici măcar o dată nu ai cum să prevezi când ți se va întâmpla. E ca Monica Tatoiu, nu știi niciodată când apare și ce face.

Cu drag!